În acest articol, eu (furia) vă voi vorbi despre cum mă manifest prin stări, senzații fiziologice, gânduri și acțiuni la adolescenți, adulți și persoane de vârsta a treia. Pentru a afla mai multe despre cine sunt, cum și de ce mă manifest la copii, poți citi articolul AICI.
Salutare,
Aici Furia. Tocmai am coborât din autobuz și te provoc la o ghicitoare. Vreau să îți dai tu seama cu cine am stat în autobuz:
”Zi caldă, cer senin (aparent), autobuzul oprește în stație și o femeie însărcinată (25 ani + ) intră în autobuz cu un copil în carucior și unul de mână. Toate scaunele sunt ocupate. Autobuzul pornește. O femeie (60 ani +) care stă pe scaun se răsteşte la adolescentul (15 ani + ) de pe scaunul alăturat care avea căștile în urechi și ochii în telefon. Lasă doamna să stea jos cu copiii! Adolescenții din ziua de azi. Un pic nu te-ar respecta. Nu știu ce-i cu ei, numai cu telefoanele în mână și în lumea lor sunt…. Femeia continuă discursul, băiatul își ridică capul înspre doamna care urla și gesticula apoi își îndreaptă privirea spre femeia însărcinată din fața lui și, în cele din urmă, se ridică de pe scaun. Femeia însărcinată se așează pe scaun cu un copil în brațe și unul lângă ea, în cărucior. O perioadă e liniște (de fapt e forfotă).
Apoi, autobuzul se pregătește să oprească. Femeia însărcinată ia copilul de mână și merge cu căruciorul lângă ușa autobuzului. Așteaptă să se deschidă ușa. Tocmai când ușa se deschide, o femeie (70 + ) care trage după ea bagajul de cumpărături cu rotile, se izbește de oamenii care stau la rând (inclusiv de femeia însărcinată și de căruciorul de lângă ușă) pentru a ajunge prima la uşă. Apoi, coboară din autobuz, cu o viteză amorțită de vârstă și de bagajul ei care refuză să sară singur în stație, fiind vizibil încurcat de căruciorul care stă proptit în fața ușii, de parcă ar fi zidit acolo de când lumea.”
Hop! Am sărit și eu, Furia, din autobuz. Doar mă știi că mă atașez de oameni și merg cu ei cât au ei nevoie și disponibilitate.
Ia-ți câteva minute și ghicește unde am stat? Oare știi pe cine am influențat?
Hai să-ți spun mai multe despre forma mea. Poate așa îți ușurez munca (deși nu-mi prea stă în fire să ușurez eu munca cuiva).
Cum mă manifest (eu, Furia) la oameni?
Didactic, aș putea fi separată în patru componente generale:
- O stare puternic neplăcută care vine acompaniată de mânie.
- Aduc în corp diferite senzații fiziologice care transmit mesajul de pericol și urgență (pot aduce: puls rapid, roșeață la față/pe gât, încordarea mușchilor, senzația că vezi „roșu în fața ochilor” , dureri de cap, schimbarea tonalității, etc.)
- Gânduri, cel mai mult mă regăsesc în gânduri de tip reguli generale „trebuie să faci cum știu eu”, „varianta mea e albă vs varianta ta e neagră”, gânduri care judecă și dau verdictul.
Aceste gânduri, cel mai adesea, sunt îndreptate și asupra propriei persoane sub forma unor cerințe exigente și nerealiste „Eu trebuie să mă comport conform unui model perfect din mintea mea. Dacă fac asta sunt o persoană valoroasă. În schimb, dacă nu mă ridic la nivelul idealului, sunt o persoană care nu merită apreciere/iubire nici din partea mea, nici din partea altora. ”
Însă, de obicei, eu Furia, am grijă să nu fiu văzută. E nevoie de muncă conștientă pentru a mă putea vedea cu claritate, deși într-o formă sau alta aceste gânduri apar la toată lumea înaintea comportamentului.
Tipuri de gânduri și credințe
Hai să-ți spun câteva exemple de gânduri și credințe pe care sigur le-ai avut sau le-ai întâlnit la alții. Poate așa le conștientizezi mai ușor data viitoare, când eu, Furia, sunt lângă tine:
- Gânduri de învinovățire
- Gânduri personalizate
- Gânduri de tipul – am dreptate
- Gândurile evaluative
- Gânduri de tipul – așteptări de la alții
Haide să aflăm mai multe despre fiecare în parte:
Gânduri de învinovățire
Din cauza ta! Așa îți trebuie. Din vina ta mă comport cum mă comport. Dacă tu ai face lucrurile diferit toată furia mea s-ar dizolva și eu aș fi o persoană bună. Scoți tot ce-i mai rău din mine.
Aceste gânduri de tip „gânduri de învinovățire” îl fac pe celălalt responsabil pentru ce se întâmplă cu sentimentele și comportamentele pe care le are persoana la care eu, Furia, apar. Însă, de cele mai multe ori, este foarte puțin probabil ca persoana care a trezit aceste gânduri să fie responsabilă pentru toate problemele puse în cârcă. E ca și cum am spune că pentru că plouă afară te-ai udat și supărat. Însă a fost alegerea ta să ieși din casă. Apoi tu ai ales să porți (sau să nu porți) umbrelă/pelerină de ploaie. În cele din urmă tu ai ales să sari cu nesaț în bălțile întâlnite până la magazinul din colț și să te bucuri de fiecare strop de apă de parcă ar fi o mare oportunitate de joacă sau să înjuri pe sub mustață șoferul care tocmai s-a apropiat prea mult de străduță și ți-a îmbăiat piciorul într-o cantitate considerabilă de noroi.
Gânduri personalizate
Nu-i pasă de mine. A ieșit cu prietenii să se distreze și eu am rămas singură acasă. Eu tot timpul să stau acasă și să fac curat și el să iasă. Păi ce treabă e asta? Eu tot bună și răbdătoare și el ignorant. Prea i se urcă la cap, lasă că mă aude el pe mine.
sau
Uită-te și tu ce-mi face? Azi toată ziua i-am făcut pe plac. I-am cumpărat haine, mâncare, l-am dus la locul lui preferat de joacă, am petrecut timpul cu el…până și înghețată l-am lăsat să mănânce și el uite cum îmi răsplătește tot efortul. Lasă că de acum se schimbă roata. Clar e prea răsfățat copilul ăsta. Îi fac prea mult pe plac.
O mulțime de „gânduri personalizate – care crezi că ți se întâmplă numai datorită ție” îmi place să aduc, că doar ele pot să vorbească atât de bine despre rănile pe care le au oamenii încă din copilăria timpurie. Răni care, privite adânc și cu vulnerabilitate, vorbesc despre nevoi. De pildă, în primul exemplu vorbește despre nevoia unei partenere de a se simți iubită, apreciată, fie de ea, fie de partener sau cei din jurul ei. Vede cum paharul acela e gol iar ea continuă să împărtășească și ultimul strop. Cel mai probabil situația în sine e diferită de nevoia ei, personală. Altfel zis, partenerul poate a ieșit la o discuție cu prietenii pentru că el avea nevoie de socializare și ar fi ieșit bucuros cu partenera dacă ar fi știut că și ea vrea acest lucru sau ar fi stat împreună cu ea acasă dacă ar fi avut o astfel de discuție vulnerabilă.
În al doilea exemplu se poate întrezări nevoia unui tătic de a fi apreciat pentru munca depusă. Probabil de mic a învățat că e responsabilitatea lui să mulțumească și să împace pe toată lumea și că el poate și e nevoie să controleze ce simte el și ce simt și cum se comportă alții. Apoi, a învățat că după efort tot timpul vine o apreciere, o recompensă, un moment de liniște, ceva care să-i confirme că e bun la ce face. Totuși, cel mai probabil, manifestarea copilului nu are legătură directă și exclusivă cu comportamentul adultului ci cu un cumul de alți factori: poate copilul e obosit la final de zi, supra activat sau pur și simplu comportamentul reflectă o manifestare tipică și normală legată de controlul comportamental, emoțional și cognitiv pe care îl are creierul copilului în acea etapă a vârstei.
Gânduri de tipul – am dreptate
Așa se fac lucrurile cum îți spun eu! De când e lumea așa s-a făcut. Tineretul din ziua de azi ignoră oamenii înțelepți și trecuți prin viață. Eu am dreptatea și adevărul e în mâna mea, tu sigur greșești. Toată lumea știe că hainele albe se spală cu hainele albe și hainele colorate cu haine colorate… ș.a.m.d.
Ce multe și puternice pot fi aceste „gânduri de tipul – am dreptate”. Se manifestă atunci când persoana crede și insistă că felul în care ea face anumite lucruri e cel mai bun mod posibil și îi este greu să vadă și să accepte opiniile și dorințele altora. E ca și cum ai susține cu înverșunare că telefonul mobil este o invenție dăunătoare, am putea merge pe firul acestei asumpții și să continuăm să ne aducem dovezi în direcția asta, să le vedem și alegem doar pe cele care se potrivesc asumpției: strică ochii, dezvolți dependență de el, lumina albastră din telefon îți perturbă somnul de calitate, din cauza telefonului mobil oamenii nu mai socializează așa mult, copii vor să mănânce doar cu telefonul în față, sunt cauza multor accidente rutiere pentru că ușurința cu care ajungi să le utilizezi îți transmite falsa impresie că poți să faci un multitasking excelent, copiii (care pot fi și ei părinți) nu mai petrec timp de calitate cu părinții (care pot fi și ei bunici) – vorbesc numai monosilabic fiind atenți la ecranul telefonului și ignorând contactul vizual cu părintele pe care nu l-a văzut de mai bine de 2 săptămâni, etc. Are sens ce zic, așa-i? E musai să-mi dai dreptate că mintea sigur îmi dă dreptate. Uită-te și tu câte dovezi a adunat. Totuși, dacă respirăm de câteva ori și ne străduim să fim puțin mai flexibili putem vedea și utilitatea/funcționalitatea acestui obiect. Te las pe tine să descoperi beneficiile lui. Oare îți este ușor să-ți schimbi perspectiva? Studiile în domeniu spun că e o adevărată muncă conștientă care are nevoie de multă practică, pe când gândurile automate care ne susțin teoria vin așa de natural și rapid încât abia le putem vedea.
Gândurile evaluative
Ce prost e! Needucat. Un idiot și jumătate care conduce cum îl taie capul.
Etichetele și „gândurile evaluative” fac parte dintr-o scurtătură mentală. Ele te-au ajutat de-a lungul evoluției să categorizezi, să simplifici complexitatea experiențelor prin care treci. Fructul acela mic și roșu din pădure e bun sau e rău, omul acela e dușman sau e prieten, copilul e „educat” sau „needucat” , sunt o mamă bună sau sunt o mamă rea etc. Când, de fapt, de multe ori nu e atât de mult vorba despre o etichetă generală și absolută cât despre contextul din care face parte. Altfel zis, idiotul acela și jumătate care conduce cum îl taie capul devine cel mai bun fiu (în ochii unui medic), pentru că a intuit prin telefon că mama lui are un atac cerebral și a reușit să îi ofere la timp primul ajutor.
Gânduri de tipul – așteptări de la alții
Nu pot să cred că vecinii de sus sunt atât de gălăgioși. Mereu le cade câte ceva din mână, vorbesc prea tare, râd prea tare, plâng prea tare. Nu termină veci de mutat mobila prin casă, parcă mereu au ceva de tras și împins. Pe deasupra mai și pornesc mașina de spălat la ora 19.00. Nici un pic de rușine nu au.
Gânduri de tipul – așteptări de la alții te fac să crezi că atât tu cât și ceilalți ar trebui să vă comportați mereu conform unui ideal prestabilit de tine (și de așa zisele norme sociale „nescrise/nezise/neasumate”, etc.). Altfel zis, nici tu, nici ceilalți nu ar trebui să-ți provoci/ să-ți provoace vreodată vreo dezamăgire. Bine, nu e ca și cum ai vrea ca lumea să se învârtă în jurul tău, dar dacă totuși s-ar învârti ar fi o lume ideală în care ți-ar fi mai mare dragul să trăiești.
Ei, vin cu multe și felurite gânduri, așa-i? Și încă mai sunt, ți-am zis aici numai așa, câteva, ca să-ți faci o idee și poate așa reușești să ghicești și ghicitoarea mea. Deși să știi că aceste gânduri vin amestecate în porțiuni vag determinate, în viața reală nu sunt așa didactic prezentate. Totuși, fiecare om are câte o slăbiciune pe care eu, Furia, o cunosc bine, așa că am obiceiul să merg preponderent pe câte o categorie în funcție de omul cu care „stau” de vorbă. Nu de alta, dar nu vreau „să stau” mult. Sunt o emoție rapidă și intensă. Îți amintești?
Vreau repede să trecem la ultima componentă cu care eu, Furia, vin. E atât de prezentă, încât lumea de multe ori mă asociază doar cu ultima componentă, și anume:
Acțiunea. Sunt o emoție care cere acțiune: acum, pe moment, urgent. Fă acum ceva, altfel e capăt de lume. Nu e timp de așteptat, rumegat, analizat, e numai timp de acțiune.
Formele pe care acțiunea le poate lua
- Agresivitate
- Pasiv-agresiv
- Pasiv
- Acțiune ca alegere, condusă de valori
- Agresivitate
E cea mai cunoscută pentru că e cea mai vizibilă și auzită. Această formă de acțiune poate fi și mai periculoasă. De obicei cei care se comportă agresiv atunci când mă simt pe mine, Furia, își doresc să-i controleze pe ceilalți și să dețină controlul prin amenințări și/sau comportamente violente.
Se poate manifesta printr-o diversitate de forme: violență fizică (lovit, scuturat, tras de păr, împins, mușcat, îmbrâncit, etc.), ostilitate verbală (amenințări referitoare fie la ce o să-ți facă cel care mă simte, fie la ce zice el că o să-ți facă părintele/autoritatea/Dumnezeu/karma, etc.), condus agresiv și periculos, deteriorarea bunurilor (prin lovire, aruncare, spargere, etc.), tonalitate amenințătoare (urlat, strigat, voce groasă și puternică, etc.), bullying, intimidare, etc.
Aceste acțiuni au scopul de a aduce frică și umilire în cel/cea care m-a „cauzat” .
(Însă eu îți spun drept că nimeni nu mă aduce așa ca prin magie. Eu vin când simt că e nevoie pentru cel care mă simte, nu pentru cel față de care sunt gândurile declanșatoare și comportamentele agresive.)
- Pasiv-agresiv
O altă formă de manifestare prin acțiune poate fi printr-o agresivitate pasivă. Cel care mă simte transmite semnale/indicii că e deranjat, însă nu o spune direct și deschis. Omul care mă manifestă prin această formă poate să: aibă o expresie dură și tristă, de multe ori pedepsește persoana față de care mă simte, pe mine, Furia, cu tratamentul tăcerii și o abordare rece, spune că „ sunt bine/nu-i nimic”, deși vizibil se poate vedea opusul, pedepsește persoana prin retragerea iubirii/afecțiunii/atenției, poate părea drăguț și mieros cu persoana față de care are gânduri pline de mânie, însă pe la spate bârfește, refuză să coopereze și intră într-o stare de competiție, vorbește de rău persoana care m-a ajutat să apar, încetinește intenționat progresul în activități/proiecte care sunt relevante pentru cel/cea care m-a „ajutat” să apar, întârzie intenționat o activitate atunci când e nevoie să se grăbească, e sarcastic sau oferă false complimente (O, mulțumesc, nu trebuia să-mi faci atât loc./ Ce frumoasă rochie porți, înainte de sarcină chiar îți stătea bine în ea. ș.a.m.d.).
Aproape toți oamenii m-au manifestat printr-o astfel de abordare, într-o proporție mai mică sau mai mare, în diferite etape ale vieții. Totuși, această abordare pasiv-agresivă, poate să ducă spre deteriorarea relațiilor. Astfel, aplicată pe termen lung, se asociază cu o stare de rușine, izolare şi singurătate pentru cel care mă manifestă pe mine, Furia, în acest mod.
- Pasiv
Da, așa cum ai auzit, pasivitatea e o acțiune prin care unii oameni mă manifestă. E foarte greu să-ți dai seama că sunt acolo pentru că unii oameni parcă au învățat de când se știu să mă suprime, ascundă, inhibe. Și da, uneori le iese atât de bine încât persoanei care m-a declanșat nici nu-i trece prin cap că este o problemă. Altfel zis, vecinii de la etaj nici nu știu că vecina de jos are probleme legate de somn pentru că e petrecere zi și noapte la etaj/soția nici nu știe că soțul petrece atât de multe ore la lucru pentru a evita un posibil scandal/soțul nici nu știe că soția încearcă să-și ascundă și „mănânce” emoțiile cu o cantitate enormă de dulciuri /părinții nu știu de ce adolescentul lor a găsit „eliberare” prin consum de substanțe, etc.
Ce e și mai ciudățel e că de multe ori nici cel care mă simte nu știe că mă simte. Așa că, mai întâi, e nevoie să conștientizeze și să accepte că, eu Furia, am apărut în viața lor cu un mesaj important pentru ei. Abia apoi să încerce să intervină asupra asupra unor manifestări comportamentale care aduc efecte negative atât celor care le practică cât și celor din jurul lor.
Complicată mai sunt, așa-i? Asta dacă rulez pe mod automat, precum în primele trei manifestări. Însă, eu vin și revin să te învăț cea de-a patra formă de abordare. Una conștientă, muncită, necesară, care aduce multe beneficii. Doar sunt o emoție de acțiune, vitală și vreau să am un impact valoros în călătoria ta pe acest Pământ. Acesta e motivul pentru care sunt de atâta amar de vreme lângă oameni. Nu fugi de mine, nu fugi înspre mine, ci învață să mă manifești cât mai mult prin această acțiune:
- Acțiune ca alegere, condusă de valori
Scriitorul Stephen Vincent Benet a observat că Viața nu este pierdută doar atunci când mori, ci este pierdută minut cu minut. E inevitabilă certitudinea morții, toți oamenii știu că la un moment dat o să le bată politicos (sau nu) la ușă. Însă, până vine ea, suntem noi, Emoțiile, care batem la poarta ta. Fiecare dintre noi încercăm să deschidem o parte din esența ta și, până vine inevitabilul, vrem să te ajutăm să trăiești o viață plină de sens. Așa că întrebările care pot rămâne cu tine, în urma mea, a Furiei, pot fi: Cum o să-ți trăiești timpul rămas? O să încerci să faci ceva ce este cu adevărat relevant pentru tine, ca întreg, sau o să rămâi prizonier reacțiilor automate cu care eu, Furia, pot veni?
Pentru asta e nevoie să știi, să te întrebi, să te asculți, pentru a afla ce e cu adevărat relevant pentru tine. Care sunt valorile pe care le simți aproape de inima ta? Oamenii sunt așa diferiți și frumoși, acolo, în esența lor. De multe ori, după ce eu, Furia, am apărut, am văzut valori precum Autenticitatea, Creativitatea, Competența, Spiritualitatea, Compasiunea (și multe altele, stai un răgaz cu tine să vezi ce vibrează în tine, poate cauți și o listă de valori mai lungă pentru a te ajuta).
Poate te întrebi, cum pot eu, Furia, (o emoție aparent așa brutală), să scot la suprafață diamante de comportamente care să reflecte o multitudine de valori prețioase?
Ei bine, pot, prin muncă. Și, stai, nu fugi! Să știi că nu e imposibil, sunt sigură că tu ai făcut deja munca asta de multe ori. De fiecare dată când ai ales să vorbești cu partenerul într-un mod vulnerabil despre cum te-ai simțit când el a plecat cu prietenii (poate fi vorba de Relație Autentică ca valoare), de fiecare dată când ți-ai luat o pauză atunci când, de fapt, îți venea să urli și să-ți plesneşti copilul (poate fi Respect ca valoare), de fiecare dată când îți venea să vorbești de rău o persoană, însă ai stat o clipă și te-ai întrebat „Oare de ce am nevoie să fac asta?” (poate fi Curiozitate ca valoare) ș.a.m.d. Altfel zis, stai un pic cu mine, întreabă-te de ce am apărut, ce vreau să-ți zic cu atâta ardoare? Poate că îți zic că limitele îți sunt încălcate, poate îți zic că ai nevoie de pauză, poate îți zic că un anumit domeniu e important pentru tine și ai vrea să fi perfect în acel domeniu – atât tu cât și ceilalți ș.m.d. Ce nevoie? Ce valoare? Ce din ce e cel mai important pentru tine în acel moment zgândăresc acum? Vezi cu ce trăiri vin, vezi cu ce gânduri vin, ce acțiuni ar vrea să apară. Fi curios de ce se întâmplă acum. Fi curios de minutul pe care îl trăiești și îl simți acum atât de intens. Lasă gândurile să se desfășoare în fața ta precum o ploaie caldă de vară care te înconjoară, stai prezent cu ele însă nu te identifica cu ele. Tu ești mult mai mult decât ploaia asta de vară sub forma căruia pot, eu Furia, să apar. Tu ești cerul mare și senin de dincolo de nori. Gândurile care vin atunci sunt diferite de tine ca persoană, ele vin precum niște nori și acoperă cerul senin însă dincolo de ele încă e prezent cerul mare și cuprinzător. Le ai în acel moment, dar nu ești una cu ele. Tu ești mult mai mult de atât.
E plauzibil, așa-i? Se poate. Nu am zis niciun minut că e ușor să mă conții. Însă, cine știe, poate tu ai Munca ca valoare și scapi un pic mai ușor.
Proiectul ”Alfabetizare în Sănătate Mintală”
Așadar, cam asta sunt și aduc, așa în linii mari. Nu susțin că sunt Zâna cea Bună sau Vrăjitoarea cea Rea. Atunci când se vorbește despre mine, unor adolescenți norocoși , prin proiectul de Alfabetizare în Sănătate Mintală derulat de Fundația Inocenți în licee, doamnele psiholog se referă la noi, Emoțiile, ca fiind precum niște reportaje de știri. Tare mult îmi place această asociere. Pentru că așa și este: aduc informații despre ce e valoros pentru tine și tu decizi ce faci cu acele informații. Și vreau să-ți zic că nu e ușor, e multă muncă în spate mai ales că, eu Furia, nu sunt o emoție față de care ceilalți dezvoltă ușor empatie. Din contră, ceilalți tind să-i respingă și să-i alunge (ceea ce de multe ori e util și necesar) pe cei care mă manifestă. Totuși, în aceste condiții e greu pentru cel care mă simte și are deja niște reacții automate de supraviețuire (primele trei acțiuni prezentate) să mă asculte, să asculte adevărata nevoie cu care vin eu, Furia. E dificil să deprindă singuri aceste abilități de relaționare și acțiune cu ajutorul valorilor. Asta fac aceste programe de învățare și conștientizare atât de valoroase, aduc suportul celor din jur în procesul de învățare.
Și vrei să-ți spun un secret? Chiar și psihologii mă simt. Știu că este mitul acela, „psihologii nu se enervează” . Ei bine, cel mai probabil, dacă nu ar simți furie nu ar face nici atâtea comportamente prosociale. Unele studii au arătat că comportamentele prosociale (precum ajutarea grupurilor de risc care trec prin dificultăți: victime ale violenței fizice și emoționale, oameni care au o sănătate mintală de nivel scăzut, refugiații, etc) sunt mai puternic prezise de mine, Furia, decât de empatie/simpatie.
Broșură informativă – Furia și managementul frustrării (text și audio)
Așadar, aș putea zice că, o broșură tare informativă despre mine, Furia, a fost creată tot cu ajutorul meu pentru a fi de folos adolescenților și celor din jurul acestora. Dacă vrei să primești câteva strategii prin care să îmi poți face față mai bine , dă click pe acest link și completează formularul pentru a primi gratuit broșura.
Poți asculta broșura despre furie și managementul frustrării și în format audio aici:
🎧 Spotify – https://spoti.fi/2Z45vG9
🎧 Apple Podcast – https://apple.co/3aYM04t
🎧 YouTube –
Concluzii și răspunsul la ghicitoare
Și acum, din nou la joacă, adică la ghicitoare. Ți-ai dat seama cum și unde am fost prezentă în autobuz? Te invit să mai citești o dată relatarea și, având în minte noile informații despre mine, să reflectezi un pic la ele. Da, am apărut la femeia de (60+ ani) prin stare, senzații fiziologice, gânduri (se pot vedea gânduri evaluative, așteptări de la alții, de tipul am dreptate) și acțiune manifestată prin comportament agresiv (tonalitate amenințătoare, umilire, etc.). Da, am apărut și la doamna de (70 + ani) unde se poate întrezări o acțiune de tip pasiv-agresiv (a jucat cartea de sunt bine, mă descurc eu singură și abordarea rece). Nu ați văzut voi starea, senzațiile fiziologice și gândurile, dar vă asigur eu, Furia, că am fost acolo, doar fără ele nu prea pot să apar. Oare am mai fost prezentă la cineva? O, da, cu siguranță am fost prezentă și la doamna însărcinată. La început „s-a văzut” doar acțiunea de tip pasiv, însă în interior erau prezente și starea, senzația fiziologică și gândurile. Gânduri de tipul învinovățire „Cum se poate comporta femeia asta așa cu adolescentul acesta pașnic (care nici măcar nu m-a observat), uite cum își împrăștie femeia asta veninul?” sau gânduri de tipul evaluative/personalizare „Situații ca acestea îi fac pe adolescenți să se comporte uneori cum se comportă. Doar nu mai suportă nici ei, săracii, să le zică cineva ce și cum să facă.” Totuși, doamna (60+ ani) nici măcar nu și-a dat seama că femeia însărcinată m-a simțit. Oare știți de ce? Pentru că această femeie a învățat de mică că „nu e frumos să apar” așa că îi este tare la îndemână să aibă o acțiune bazată pe pasivitate (cu toate astea s-a văzut puțin și pasiv agresivitatea atunci când a obstrucționat intenționat, cu căruciorul, calea femeii de 80+ ani). Oare am fost prezentă și la adolescent? Probabil, însă el a avut o acțiune vizibil pasivă (probabil dacă ascultam rock-ul din căști am fi avut vreun indiciu) sau probabil, el a avut o acțiune bazată pe valori (precum Compasiunea, Colaborarea), asta s-ar putea vedea dacă a vorbit cu cineva despre cum s-a simțit și exersează ca data viitoare să își găsească cuvintele potrivite în astfel de situații. Și ca să vă complic și mai tare și să vedeți cât de diversă sunt, vă spun că doamna însărcinată pe lângă acțiunea pasivă și pasiv agresivă a avut și o acțiune bazată pe valori. Știu sigur ce vorbesc pentru că altfel, nu ar fi apărut acest articol, scris de ea, care vine din valori precum Autenticitatea, Vulnerabilitatea, Compasiunea și Iubirea față de alții.
Și dacă pentru tine, cititorule, a fost util articolul, atunci ai dovada în mână (adică în minte) că eu, Furia, pot fi o emoție benefică și necesară. Îți dai seama? Fără mine nici nu s-ar fi povestit.
BIBLIOGRAFIE:
Brach, T. (2012). True refuge: Finding peace and freedom in your own awakened heart. Bantam.
Eisenberg, N., & Fabes, R. A. (1990). Empathy: Conceptualization, measurement, and relation to prosocial behavior. Motivation and emotion, 14(2), 131-149.
Walser, R. D., & O’Connell, M. (2021). The ACT Workbook for Anger: Manage Emotions and Take Back Your Life with Acceptance and Commitment Therapy. New Harbinger Publications.
