bt_bb_section_bottom_section_coverage_image

Educație nonformală, experiențe inedite și învățare, cu sprijinul Pepco România

30 septembrie 2024by Fundația Inocenți0

În perioada octombrie 2023 – septembrie 2024, Fundația Inocenți – Filiala București a desfășurat Programul de educație nonformală și integrare socială cu sprijinul Pepco România. Scopul programului constă în sprijinirea dezvoltării optime a copiilor din medii defavorizate și a integrării lor sociale prin participarea la activități de educație nonformală, menite să le dezvolte abilitățile de viață independentă, să le îmbogățească cunoștințele, aptitudinile, relația cu familia, precum și cu ceilalți membri ai comunității, toate acestea venind și în sprijinul parcursului educațional formal.

Peste 70 de copii și adolescenți din medii defavorizate au participat la activități zilnice de educație nonformală organizate de echipa multidisciplinară Inocenți. Dintre acestea, menționăm: ateliere de creație pe diverse teme menite să încurajeze exprimarea artistică a beneficiarilor, ateliere de dezvoltare personală și dezvoltare abilități de viață independentă, activități în aer liber, ieșiri, vizite și tabere. Astfel, micii Inocenți au vizitat: Adăpostul de cai “Steaua Speranței”, Poliția Locală, Muzeul de Istorie, Detașamentul de Pompieri, dar și alte numeroase obiective. De asemenea, beneficiarii direcți ai proiectului au avut ocazia să participe la tabere la Bușteni, aventura lor extinzându-se și în stațiunile din apropiere, vizitând locuri relevante acestei zone, îmbogățindu-și cunoștințele, dar având parte și de o drumeție palpitantă.

O altă activitate a proiectului a constat în sărbătorirea zilelor de naștere ale copiilor, precum și alte evenimente importante de peste an precum sărbătorile de iarnă, sărbătorile pascale, Ziua Copilului.

Pe lângă beneficiarii constanți ai proiectului, peste 400 de copii și adolescenți din comunitățile în care ne desfășurăm activitatea (București și județul Ilfov) au participat la activități comune de incluziune socială (ateliere creative, sesiuni informative și prezentări pe diferite tematici, Festivalul Toamnei etc.).

Pe parcursul proiectului, echipa Inocenți și-a îndreptat atenția și către părinții copiilor, precum și alți adulți din familii, peste 100 dintre aceștia primind sprijin administrativ, consiliere socială, psihologică și educațională, inclusiv sprijin material, la nevoie. De asemenea, prin activități și ateliere punctuale, am vizat îmbunătățirea abilităților parentale, precum și a relației părinte-copil.

În desfășurarea activităților planificate, echipa multidisciplinară s-a bucurat de sprijinul a zeci de voluntari.

Mulțumim mult, Pepco România, pentru tot sprijinul acordat!

 

– – – – –

Fundația INOCENȚI este o organizație neguvernamentală al cărei scop este acela de a oferi sprijin copiilor, tinerilor și familiilor acestora, care se află în situații de risc, astfel încât să se obțină ameliorarea condițiilor de viață, integrarea socială, creșterea și dezvoltarea echilibrată. Fundația este acreditată ca Furnizor de Servicii Sociale de către Ministerul Muncii, al Familiei și al Protecției Sociale. Fundația Inocenți – Filiala București desfășoară trei tipuri de programe: programele de suport psiho-social “Viața Copilului” pentru copiii spitalizați în trei spitale din București și Cluj-Napoca; programele de suport educațional și integrare socială Inocenți se desfășoară în o școală din București și două școală din Glina (Ilfov), programe de Alfabetizare în sănătate mintală” pentru adolescenți și tineri.

Grupul Pepco

Grupul Pepco a fost înființat în anul 2015 și cuprinde o rețea de magazine din sectorul retail, din care fac parte Pepco, Dealz și Poundland, și colaborează cu PGS, un furnizor global. La momentul actual, Pepco Group deține peste 4.800 de magazine în 21 de țări și are un număr de aproximativ 47.000 de angajați.

Pepco

Pepco este unul dintre cei mai mari value retailers din Europa, care oferă haine pentru întreaga familie și articole pentru casă la prețuri foarte atractive. După aproape 20 de ani de creștere constantă, magazinele Pepco sunt vizitate de clienți care efectuează 30 de milioane de tranzacții pe lună. Compania, cu sediul central în Poznań, are în prezent peste 30.000 de angajați în 18 țări din întreaga Europă și o rețea de peste 3.600 de magazine.

*Programul de suport educațional și integrare socială Inocenți este susținut de Pepco România.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *