bt_bb_section_bottom_section_coverage_image

Jocul și exprimarea prin artă. Unelte creative în stimularea cognitivă

Articol realizat de Ariana Popescu – Vieru, psiholog în programul de suport educațional și integrare socială Inocenți

Acasă, la școală sau în parc, putem observa copii care se joacă de zor și uneori în moduri foarte nostime pentru noi, adulții. În cadrul programului educațional al Fundației Inocenți, am observat cum beneficiarii noștri găsesc cu ușurință tot felul de întrebuințări creative unor obiecte care nu ar putea fi considerate în mod normal jucării. Dacă o să-i dăm unui copil o foaie de hârtie, foaia va prinde aripi” în imaginația copilului și va deveni avion, cornet, chiar pocnitoare. În final, creativitatea copilului îi facilitează o lume ludică și, odată cu aceasta, spațiu pentru dezvoltarea lui cognitivă.

 

Activități care stimulează creativitatea

De la pictură și sculptură, la muzică și teatru, aceste activități nu numai că încurajează imaginația, dar și stimulează funcțiile cognitive esențiale ale copilului.

Una dintre cele mai evidente beneficii ale activităților creative este îmbunătățirea gândirii critice și a rezolvării problemelor. Prin explorarea diferitelor medii artistice, copiii sunt încurajați să gândească în moduri inovative și să găsească soluții inventive pentru provocările pe care le întâmpină în procesul creativ. Acest lucru îi încurajează să vadă multiple perspective în abordarea unei situații.

De asemenea, activitățile creative încurajează dezvoltarea abilităților de comunicare. Prin intermediul artei, copiii învață să-și exprime emoțiile, să-și comunice ideile și să-și expună punctele de vedere. Un exemplu este terapia prin artă care dezvăluie conținuturi non-verbale importante și arată mecanismele cognitive. Astfel, încrederea în sine și abilitățile sociale sunt dezvoltate creativ, pregătindu-i pentru interacțiuni mai complexe în viața de zi cu zi. Pe lângă aceste aspecte, activitățile creative contribuie și la îmbunătățirea memoriei și a abilităților de concentrare.

Pentru copiii noștri, participarea la activități creative ajută la îmbunătățirea stării de spirit și a sănătății emoționale. Arta și jocul creativ oferă o oportunitate minunată pentru exprimarea emoțiilor și gestionarea stresului, fiind o metodă de conectare cu ei înșiși la un nivel profund.

Prin încurajarea explorării și a exprimării lor artistice, sau prin joculețe creative, le oferim copiilor instrumentele necesare pentru a deveni indivizi creativi, încrezători și adaptați în lumea complexă de astăzi.

Noi credem în învățarea prin joc, credem în dezvoltarea holistică a copilului prin metode alternative de educație. Iar parteneriatul cu Pepco Romania, pe care il avem de 5 ani, a sustinut constant echipa noastră multidisciplinară să ofere aceste tipuri de activități copiilor din programele de suport educațional și integrare socială.

*Programul de suport educațional și integrare socială Inocenți este susținut de Pepco România.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *