bt_bb_section_bottom_section_coverage_image

Cum vorbești cu copiii despre emoțiile lor?

10 noiembrie 2024by Roxana Amalia Terpea0
Ce perspectivă să ai tu ca însoțitor a copilului asupra emoțiilor?

Emoțiile sunt universale. Le simțim cu toții, oriunde în lume, din prima zi de viață. În schimb, strategiile de reglare emoțională sunt învățate, le deprindem după ce le exersăm de-a lungul timpului. 

Atunci când simt furie, oamenii pot reacționa diferit: 

  • dau cu pumnul în masă; 
  • își urlă drepturile (e al meu/eu am dreptate”);  
  • ies din cameră trântind ușa; 
  • își încrucișează mâinile la piept și-și dau ochii peste cap; 

spun Simt foarte multă furie în momentul ăsta. Cred că nevoile mele au fost încălcate. Vreau sa mă retrag și să respir de câteva ori. Revin când scade intensitatea”.

Același lucru se întâmplă și cu frica, bucuria, tristețea și alte trăiri. Toți simțim aceste emoții, însă, felul cum le gestionăm diferă nu numai de la om la om, ci și interindividual. Pe parcursul vieții, același om învață să își gestioneze diferit emoțiile în funcție de mai mulți factori: perioada de dezvoltare în care se află, ghidarea/sprijinul de care are sau nu parte, modelarea etc. Altfel zis, atunci când ne așteptăm să primim ceva valoros pentru noi și nu se întâmplă acest lucru putem reacționa cu:

  • trântit pe jos și urlat continuu timp de 15 minute (la 2 ani);
  • trântit ușa și pus căștile la volum maxim timp de jumătate de zi (la 15 ani);
  • tăcere subită și retragere emoțională timp de 3 zile (la 30 ani).

Acum, hai să facem un exercițiu de imaginație și să ne gândim cum ar putea arăta acel ne așteptăm să primim ceva foarte valoros pentru noi și nu primim”:

  • Mă aștept să stau cu mama toată ziua și ea mă lasă la creșă.
  • Mă aștept să pot să merg cu prietenul meu la concert și tata nu mă lasă.
  • Mă aștept ca partenerul meu să vină direct acasă de la lucru și să aibă grijă de mine acum că știe că sunt răcită, dar el tocmai mi-a scris că merge la fotbal cu băieții și apoi rămâne la o bere.

 

Ce putem observa din aceste exemple? 

Poate pare că emoția de furie, tristețe, dezamăgire a apărut din neant. Însă, dacă ne uităm mai aproape, vedem că e prezent și gândul că ar fi trebuit să vină soțul acasă”, ar fi trebuit să merg cu prietenul la concert”, ar fi trebuit să stau toată ziua acasă cu mama”. Aceasta era regula. Nescrisă, neștiută de alții (poate chiar nici de cel care o simte), dar asta era. Și faptul că această regulă (care era foarte stabilă și predictibilă în mintea noastră) e încălcată, ne poate aduce un soi de durere emoțională. Mai mult, această durere se poate amplifica când lucrurile se întâmplă brusc, când nu ne așteptăm ca evenimentele să ia o întorsătură total diferită față de așteptările noastre.

 

Ce ar ajuta? Să o vedem, să o validăm și să o anticipăm.
  • Văd că acelui copil de doi ani îi este greu să rămână la creșă când nu se așteaptă să meargă acolo. Are sens să îi fie greu când o vede pe mămica lui că pleacă pe furiș. Nu știe când ea se întoarce sau dacă se mai întoarce. Are sens să simtă această durere. Are sens să își dorească să petreacă toată ziua cu mama.
  • Văd că acelei adolescente de 15 ani îi este greu să fie singura din gașca ei de prieteni care rămâne acasă. Are sens să simtă tristețe și furie atunci când crede că prietenii o vor înlocui, că se vor simți bine fără ea, așa că nu o vor mai invita la alte concerte, că nici nu va mai putea ea să-și facă alți prieteni. Are sens să simtă durerea aceasta.
  • Văd că acelei femei îi este greu să fie singură când se aștepta ca partenerul să vină acasă, să-i facă un ceai și să stea alături de ea în timp ce se uită amândoi la un film, înveliți cu o pătură pufoasă. Are sens să simtă furie și tristețe când crede că el nu o iubește, că pentru el sunt mai importanți prietenii decât timpul petrecut cu ea.

 

Având această perspectivă în spate, cum vorbim cu copiii despre emoții?
  • Mâine dimineață vei merge la creșă. Așa cum ai mai fost. Mă întreb, oare îți va fi greu să te desparți de mine? (Aștepți răspuns, plâns, evitare sau, poate, doar tăcere.) Te cred. Nu ai vrea. Să știi că e în regulă să simți toată furia/tristețea aceasta. Și eu simt furie/tristețe când se întâmplă ceva ce nu-mi doresc. Eu o să vin cu tine până la poartă, o să-ți dau o îmbrățișare mare și apoi o să-ți fac Pa, pa”. Poate tu o să plângi, o să te trântești pe jos, așa că educatoarea o să te ducă în brațe în clasă unde te vei întâlni cu colegii tăi. Faci activități cu ei, mănânci la prânz, dormi și, imediat după ce te trezești, o să vin la poartă să te iau.”

 

Ce putem observa? De ce ai vorbi în felul acesta cu copilul tău?

Probabil, neplăcerea va rămâne, însă, va avea o intensitate mai scăzută. Am înlăturat surpriza. Am introdus partea de creștere de abilități, de creștere a acelei voci interioare care ne poate spune o să fie greu și o să mă descurc”. De-a lungul timpului această voce va fi mai puternică. Acum știe că nu e singur, că emoțiile acestea vin și pleacă. 

Așa cum am zis, emoțiile o să le aibă toată viața; felul în care le va gestiona diferă în funcție de cum își vorbește și de cum se raportează la evenimentele din viață. 

Dacă vorbești despre emoții cu copilul tău când este mic, cresc șansele să fie * un adolescent care își zice:

  • Nu-mi place că tati nu mă lasă la concert. Cred că prietenii mei se vor distra și eu mă voi plictisi acasă. E extrem de neplăcut, dar asta e. Mă voi descurca eu cumva. Am mai trecut eu prin greutăți și le-am făcut față. Să văd ce pot face ca să nu-mi pierd relația cu ei de tot. Poate le trimit un mesaj să programăm și un film la cinema săptămâna viitoare. Acolo mă lasă tata.

* sau un adult care își zice:

  • Observ că mă deranjează mesajul acesta din partea partenerului. Oare de ce? Ah… eu credeam că vine acasă, că îi pot spune cât de multe lucruri a fost nevoie să fac azi deși am fost răcită, iar el îmi pregătește cina. Apoi îmi face un ceai cald și stăm amândoi și ne uităm la o comedie romantică. Faptul că nu se întâmplă cum mi-am imaginat îmi aduce o emoție inconfortabilă de tristețe și poate furie. O să-l sun să-i spun nevoia mea și ce m-ar ajuta. Sunt curioasă să știu de ce a decis să meargă în seara asta cu prietenii la fotbal. 

 

Observi diferența? Aceasta nu se întâmplă brusc, ci în timp, după multe, multe practici modelate verbal, văzute la alții: în viața reală, în cărți, în filme, acasă, la școală sau în alte contexte și medii.

E nevoie să vorbești cu copilul tău despre emoții pentru că tu, ca însoțitor al lui, îi poți arăta cum să facă față trăirilor vorbindu-i despre ele. Am putea zice că el, copilul, s-a născut cu toate emoțiile și cu zero strategii de a le face față. Strategiile le construiește alături de tine. Are sens să vorbești cu copilul tău despre emoțiile lui și tu poți face asta. 

Și dacă încă nu poți cum ți-ai dori, să știi că poți învăța. Noi suntem aici. Alături de tine, de voi. Contactează-ne. Împreună vom face lumea mai armonioasă și echilibrată emoțional.

 

Bibliografie:

Kennedy, B. (2022). Good Inside: A guide to becoming the parent you want to be. Harper. 

Autor: psiholog Roxana Terpea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *