Nevoia de a fi numit este o nevoie fundamentală umană, pe care o avem cu toții. Atunci când suntem numiți, generalul devine specific, nu mai suntem orice om, ci devenim un anumit om, care are importanța și unicitatea sa în această lume.
Noi, adulții, participăm la alegerea numelui copilului nostru, așa cum și cei dinaintea noastră au făcut-o cu noi. Întotdeauna, în spatele alegerii numelui, stă o poveste, care are o mare importanță ca semnificație și analiză.
„Am ales acest nume pentru că îmi place cum sună”, „pentru că este al unui anumit sfânt”, „pentru că așa a chemat-o pe mama mea, care a murit”, „pentru că așa o cheamă pe o fostă iubită”, „pentru că este un nume special și vreau ca fiica mea să fie diferită”, „pentru că și eu port numele acesta și vreau să îl dau mai departe”, „pentru că sună a numele unui om de succes, cum vreau sa fie fiul meu”, „pentru că așa aș fi vrut să mă cheme pe mine, dacă eram băiat”, „nu am participat deloc la alegerea numelui, bunicii sau alte persoane au făcut-o” – sunt doar câteva dintre poveștile care pot sta în spatele alegerii.
Cel mai important este să conștientizăm că întotdeauna, prin numele pe care îl atribuim copilului nostru, va exista o proiecție: a unor dorințe și așteptări de ale noastre neîndeplinite, dorul față de anumite persoane pierdute, semnificații (aparent) pur personale sau preluate din religie sau mitologii familiale/sociale care reprezintă anumite atribuite („puternic”, „iubitor”, „milos”, „inteligent”), care, la rândul lor, tot spun ceva despre anumite nevoi de-ale noastre. Oricum ar fi, prin faptul că noi alegem, implică o proiecție.
De ce e nevoie să fim conștienți și să analizăm această proiecție? Pentru că, de cele mai multe ori, ajungem la faza în care (inconștient) nu mai privim pe copilul nostru cel real, ci doar o imagine de-a lui, pe care am construit-o din propriile nevoi. Iar aceasta implică o mare durere și confuzie identitară adusă copilului, viitor adult.
Nu îl mai privim pe el, cel care în realitate e și sensibil și vulnerabil, ci doar pe el cel puternic, căruia i-am atribuit această calitate încă din alegerea numelui. Nu îl mai privim pe el cel real, ci pe una dintre persoanele dragi pe care am pierdut-o și pe care o regăsim în el, din neputința noastră de a ne trăi doliul emoțional, încercând încă să o păstrăm vie. Nu îl mai privim pe el cel real, ci pe arhitectul de succes, cu nume răsunător, care ne dorim să fie, pentru că noi nu am reușit asta. Nu îl mai privim pe el, ci pe o fostă iubire care ne-a marcat și de care nu ne-am separat, de fapt, emoțional. Nu îl mai privim pe el, ci pe noi într-o versiune pe care „o vrem și mai bună”, oferindu-i același prenume ca al nostru, din rănile noastre narcisice.
Ce e de făcut?
E important să conștientizăm aceste proiecții, să fim sinceri cu noi și să resemnificăm numele ales pentru copil, prin accentul pe observarea unicității copilului, ca fiind o persoană nouă, pe de o parte, iar pe de altă parte, pe întoarcerea la nevoile noastre neîndeplinite, datorită cărora am ales numele și căutarea îndeplinirii lor altfel, nu prin copil. Acesta reprezintă un proces complex, de aceea, adeseori este nevoie să apelați la un specialist, care să vă ghideze și să vă asiste în conștientizarea trăirilor și a relației cu copilul din viața de zi cu zi, pentru a putea diferenția între trecut și prezent. Mai ales în cazul în care la mijloc este vorba despre un doliu, de o persoană pierdută pe care ați proiectat-o pe copil. Pe cât de dureroasă e pierderea, pe atât și proiecția făcută pe copil și efectele negative asupra identității sale.
Până la urmă, orice nou-născut apărut într-o familie, este o bună șansă de „a mai spăla din păcate”, „de a repara trecutul”, iar tendința de a preda mai departe datoriile familiale, inclusiv prin metafora alegerii numelui, este una firească și pur umană. La fel am făcut și facem și noi, mai mult sau mai puțin conștient, față de strămoșii noștri: am preluat ștafeta. De aceea, în loc să ne axăm pe vinovăție, putem să creștem în interiorul nostru speranța și, mai ales, responsabilitatea, prin conștientizare și apelarea la specialiști, atunci când e nevoie, în sens reparator, personal și familial, prezent și transgenerațional.
* Centrul de Consiliere și Sprijin pentru Părinți și Copii „Viața Copilului” Inocenți din cadrul Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu” București oferă activități terapeutice, de consiliere și educație pentru a răspunde nevoilor educaționale, sociale și emoționale ale copiilor care se confruntă cu probleme medicale și cu perioade lungi de spitalizare. Activitățile se adresează copiilor de toate vârstele, precum și familiilor acestora, în camerele / spațiile de joc.
