Știri și Povești
Ziua Mondială a Sănătății Mintale Materne
Salutare, dragă cititorule, Noi ca fundație ne-am asumat obiectivul de a schimba lumea. De a o face puțin mai bună decât o găsim. Însă până acum cred că știm cu…
Educație și sănătate pentru copii provenind din familii dezavantajate 2021
În perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2021, Fundația Inocenți - Filiala București a derulat proiectul “Educație și sănătate pentru copii provenind din familii dezavantajate”, finanțat de United Way România,…
Proiectul “Generații” continuă
Centrele Generații se extind în zona Transilvaniei, iar Centrul de Zi „Micii Inocenți” din Bistrița Năsăud al Fundației Inocenți, se alătură rețelei de parteneri susținuți de Fundatia Regala Margareta a…
Micii Inocenți se pregătesc pentru noi aventuri
Așa cum ne-am obișnuit, toamna este sezonul potrivit pentru a număra rezultate obținute în programele noastre, dar și pentru a marca noi proiecte dragi sufletului nostru. De această dată, dorim…
Încă un an de poveste alături de Pepco România
În perioada 1 octombrie 2020- 30 septembrie 2021, Fundația Inocenți, Filiala București s-a bucurat de sprijinul Pepco România în vederea desfășurării programului de suport educațional și integrare socială. Principalul scop…
Drumul spre încredere în sine și curaj, pavat cu multe experiențe
“Să știți că se vede o schimbare. La matematică este foarte ok și face calculele singur, iar la română vorbește mai bine și se înțelege ce spune. Chiar dacă în…
Formarea atașamentului la copilul mic și efectele sale
Teoria atașamentului dezvoltată de John Bowlby și Mary Ainsworth este una dintre realizările de referință ale științelor sociale și comportamentale din secolul al XX-lea, aspect ce a generat o multitudine…
Ioana – trepte către creativitate și încredere în sine
“Multă lume știe despre mine cât de mult îmi plac animalele. Astăzi am văzut miei, țapi, struți, cămile și m-am bucurat foarte tare. M-am bucurat și că am fost mai…
Ionuț, un viitor campion la fotbal
Poveștile de succes din “ograda” Inocenților se scriu rând pe rând, nu doar prin implicarea specialiștilor, ci mai ales prin susținerea venită din partea familiilor și prin dorința copiilor. Despre…
“Educație și sănătate pentru copii provenind din familii dezavantajate”
În perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2020, Fundația Inocenți, Filiala București a derulat proiectul “Educație și sănătate pentru copii provenind din familii dezavantajate” pentru un număr de aproximativ 90…