PROGRAMELE „VIAŢA COPILULUI”

Obiectivul principal al programelor Viața Copilului constă în promovarea dezvoltării optime a copiilor și adolescenților în mediul spitalicesc. În acest sens, specialiștii Inocenți oferă suport emoțional, oportunități zilnice de joc, activități de tip art-terapie, recreative și pregătire informativă adecvată copiilor de toate vârstele și familiilor lor pentru a parcurge mai ușor diferitele proceduri medicale planificate.

Programele noastre respectă și promovează drepturile copiilor și ale familiilor, conform standardelor World Health Organization și ale Drepturilor Copilului (Convenția Națiunilor Unite).

O componentă importantă a programelor de tip Viața Copilului o reprezintă implicarea voluntarilor selectați și instruiți pentru a desfășura activități terapeutice și de joc cu copiii.
Colaboratorii noștri formali sunt: Facultatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila”, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca – Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea Spiru Haret, București.

În plus, programul Viața Copilului include:
– sesiuni de prevenție a Sindromului Copilului Zgâlțâit, aceasta fiind una dintre tematicile de interes în cadrul grupurilor de suport pentru părinți.
– sesiuni de Alfabetizare în Sănătate Mintală și broșuri informative pentru adolescenți care au scopul de a crește gradul de informare cu privire la diferite noțiuni de sănătate mintală.
– Povești Terapeutice pentru Copiii Spitalizați și Familiile lor

Scurt istoric:

Programul „Viața Copilului” a fost inițiat în București, în anul 1990, în colaborare cu mai multe spitale și universități din Statele Unite ale Americii, inclusiv Spitalul de Copii din Boston, Universitatea Centrului Medical Massachusetts și Colegiul Wheelock. Acum, partenerul activ în educație și schimb de experiență al Programelor Inocenți Viața Copilului este John Hopkins Children’s Center din Baltimore, SUA.

De ce?

Spitalul poate fi un loc înfricoșător. Copiii spitalizați resimt, pe lângă disconfortul fizic cauzat de procedurile medicale, provocări semnificative generate de lipsa de stimulare, de anxietatea legată de tratament și analize, precum și de acomodarea într-un mediu străin, perceput de cele mai multe ori ca fiind tern și neprietenos pentru copii.

Locații:

I. București

  • Centrul de Consiliere și Sprijin pentru Părinți și Copii – Viața Copilului funcționează în cadrul Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu- Rusescu”.

Contact:

* Iuliana Tudor, coordonator CCS: iuliana.tudor@inocenti.ro

* Andra Cismaru, psiholog & responsabil de intervenție CCS: andra.cismaru@inocenti.ro

  • Spitalul Clinic de Copii „Victor Gomoiu” (intervenții terapeutice la marginea patului pacientului, precum și în camera de joc)

*Alina Tomşa-Bogdanffy, psiholog coordonator: alina.tomsa@inocenti.ro

II. Cluj-Napoca

  • Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca
  • Clinica de Psihiatrie Pediatrică și Toxicomanie

Cele 2 programe au demarat în 2016 și se desfășoară zilnic, de luni până vineri, în camerele de joc și în saloanele copiilor.

Contact:

*Ioana Meşterelu, Psiholog – coordonator program în Clinica de Psihiatrie Pediatrică și Toxicomanie, ioana.mesterelu@inocenti.ro

*Mihaela Ința – Manager Dezvoltare Organizațională, mihaela.inta@inocenti.ro

III. Bistrița

  • Spitalul Județean de Urgență Bistrița

Programul se desfășoară din 1998 în Spitalul Județean de Urgență Bistrița-Năsăud și se adresează sugarilor abandonați, copiilor internați pentru tratament și părinților.

Contact:

*Maria Cioarbă, Coordonator program, 0744 335 614

*Laura Filipoi – Director HR, laura.filipoi@inocenti.ro

O componentă importantă a programelor de tip „Viața Copilului” o reprezintă implicarea voluntarilor selectați și instruiți pentru a desfășura activități de joc și terapeutice cu copiii.

Obiective:

Ne propunem să prevenim și să remediem efectele negative ale spitalizării asupra copiilor și a familiilor acestora, având în vedere:

  • scăderea nivelului de anxietate la copii și părinți;
  • asigurarea stimulării minime de care copiii spitalizați au nevoie pentru o dezvoltare normală în primii lor ani de viață, în lipsa părinților sau a reprezentantului legal;
  • diminuarea traumelor psiho-sociale spitalicești;
  • facilitarea unei recuperări medicale mai rapide și eficiente;
  • diminuarea întârzierilor de dezvoltare;
  • procesarea adaptativă a experienței spitalicești.

Cum?      

  • Explicăm copiilor pe înțelesul lor rolul tratamentului și îi ajutăm să se familiarizeze cu mediul spitalicesc.
  • Oferim sprijin emoțional înainte și după procedurile medicale, precum și în timpul șederii în spital.
  • Încurajăm jocul, jocul medical în individual și în grup.
  • Oferim activități terapeutice artistice de tip art-terapie și activități recreative în camera de joc sau/și la marginea patului.
  • Derulăm zilnic un program de stimulare neuro-psiho-motorie copiilor cu vârste mici (0- 3 ani) fără aparținători în spital, la camera de joc.
  • Pregătim copiii pentru diferite proceduri medicale.
  • Oferim sprijin emoțional fraților/surorilor și familiei.
  • Învățăm copiii în mod interactiv tehnici de relaxare și de gestionare a durerii.
  • Oferim părinților informații relevante despre dezvoltarea copilului.
  • Oferim suport psihologic în eventualitatea doliului sau pierderii.
  • Organizăm evenimente speciale (eveniment de Crăciun, Paște, vizite speciale, 1 Iunie etc).

DONEAZĂ

către RCR SUA

către Inocenti RO

Eu Platesc buton
Eu Platesc

WordPress Lightbox