Inocenți la Universitatea Babeş Bolyai

4 Noiembrie, 2015

Pe data de 4 noiembrie 2014, echipa Inocenți – RCR formată din Mike Carroll (Președinte RCR-Inocenți), Joan Peterson (specialist Intervenție Timpurie) și Alina Tomșa (director Comunicare și Dezvoltare Inocenți), au călătorit la Cluj pentru a susține o serie de evenimente speciale adresate studenților de la Facultatea de Psihologie din cadrul Universității Babeș Bolyai în Cluj.

Doamna Prof. Univ. Dr. Oana Benga (director și membru fondator al Departamentului pentru Dezvoltarea Copilului), împreună cu echipa sa de asistenți dedicați, au organizat 2 seminarii susținute de echipa Fundației Inocenți mai sus amintită, precum și o vizionare Hand Held în unul dintre frumoasele amfiteatre ale facultății.

Seminariile au fost structurate în așa fel încăt să poată oferi oportunități de învățare atât pentru studenții ciclului Licență, cât și pentru masteranzi.
Aproximativ 150 de studenți au participat în total la seminarii.

Mulțumiri doamnei Prof. Dr. Oana Benga, echipei sale de asistenți și întregii Facultăți de Psihologie în Cluj pentru excelenta organizare, cât și pentru primirea călduroasă. Suntem mândri să avem asemenea colaboratori!

DONEAZĂ

către RCR SUA

către Inocenti RO

Eu Platesc buton
Eu Platesc

WordPress Lightbox