IMPLICĂ-TE

DONEAZĂ

Fundația Inocenți și Romanian Children’s Relief funcționează cu sprijinul contribuțiilor caritabile ale unor oameni ca tine.
Donațiile tale ne permit să derulăm programele fundației într-un mod eficient, dar și să le dezvoltăm pentru a ajuta mai mulți copii aflați în dificultate.

DONEAZĂ 2% DIN IMPOZITUL PE VENIT

În conformitate cu legislația română în vigoare, orice contribuabil poate opta pentru direcționarea a 2% din taxele plătite statului către o entitate non-profit. Nu te costă nimic, iar donația reprezintă o mică parte a impozitului pe care îl plătești deja statului.

DONEAZĂ 2% ACUM

DIRECȚIONAREA A 20% DIN IMPOZIT 

Companiile pot direcționa 20% din impozitul pe profit către un ONG care susține o cauză socială, iar cheltuielile sunt deductibile. Acest tip de sponsorizare nu presupune alte cheltuieli suplimentare și nu afectează profitul net al companiei.

FII VOLUNTAR

Voluntarii reprezintă un element esențial în cadrul echipelor noastre de ajutorare a copiilor în dificultate. Voluntarii ne permit susținerea unui numar mai mare de copii, precum și desfășurarea eficientă a programelor fundației.
Invităm voluntari de toate vârstele – de la elevi de liceu la pensionari – să ni se alăture. Orice persoană entuziastă și perseverentă ne poate ajuta să îmbunătățim viața acestor copii aflați în dificultate. Voluntarii sunt cei care fac diferența.
Fundația oferă oportunități de voluntariat în București, Bistrița, Cluj, precum și în S.U.A.

CUM POŢI AJUTA

Iată câteva modalități prin care îți poți dedica timpul, abilitățile și energia pentru a susține echipa fundației, copii și familiile beneficiare.

DONEAZĂ BUNURI DIN PARTEA COMPANIEI

Fundația Inocenți - RCR încurajează companiile să doneze bunuri pentru a sprijini programele noastre și pentru a-i ajuta pe copiii aflați în dificultate, precum și familiile acestora. Iată câteva exemple de produse de care avem nevoie: alimente, obiecte de uz casnic, medicamente, vitaminte, rechizite, produse de curățenie sau de igienă, obiecte de papetărie, baterii, haine și cărți noi.

Contactează-ne aici

ADUNĂ OBIECTE DE PE
LISTA NOASTRĂ DE NECESITĂŢI

Echipa Fundației Inocenți și a RCR au alcătuit împreună o listă de produse de care avem nevoie și pe care le folosim în mod regulat. Dacă tu sau grupul din care faci parte doriți să donați vreunul dintre aceste obiecte, dacă vă aflați într-o călătorie în România și vreți să donați aceste obiecte sau dacă faceți parte dintr-o echipă de voluntari care lucrează cu Fundația Inocenți și vreți să aduceți în România obiectele necesare activităților noastre sau dacă doriți, pur și simplu, să ne contactați în legătură cu donațiile din această listă, aflați mai multe informații dând click pe link-ul de mai jos.

WordPress Lightbox