“Educație și sănătate pentru copii provenind din familii dezavantajate”

7 ianuarie 2020

În perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2019, Fundația Inocenți, Filiala București a desfășurat proiectul “Educație și sănătate pentru copii provenind din familii dezavantajate” cu sprijinul United Way România. Proiectul s-a derulat în cadrul a trei programe de suport educațional și integrare socială Inocenți din Școala nr. 31 București, Școala Ferdinand I București și Școala nr. 2 Cățelu, com. Glina.    

Pe parcursul celor douăsprezece luni de proiect, nu mai puțin de 98 de copii care provin din medii defavorizate au beneficiat de serviciile furnizate de specialiștii Inocenți (pedagogi sociali, psihologi, asistenți sociali). Este vorba despre sprijin în efectuarea temelor, consiliere psihologică, servicii de asistență social, precum și activități desfășurate în baza curriculumului “Creștem împreună”, menit să îi ajute să își dezvolte abilitățile de viață independentă. Dintre cei 98 de copii, datorită sprijinului constant, 59 și-au îmbunătățit rezultatele școlare, precum și comportamentul.   

În același timp, 151 beneficiari unici (copii, tineri și părinți) au participat la sesiuni informative de prevenire, descoperire timpurie a unor probleme de sănătate și/sau intervenții stomatologice și oftalmologice.

Un alt obiectiv al proiectului a vizat dobândirea abilităților de viață independentă ca urmare a participării la tabere, excursii, workshop-uri, vizite tematice, 72 de beneficiari luând parte la astfel de activități precum: competiții sportive, excursie la munte, excursie la mare, schimb de experiență cultural – educațional în Viscri, vizite la muzee.  

De asemenea, 21 de persoane au primit consiliere în carieră în vederea conștientizării dezvoltării abilităților personale și stabilirea unor obiective profesionale. Dintre acestea, trei persoane au urmat cursuri de calificare profesională, iar alte 11 persoane au obținut un loc ce muncă în domeniul dorit. 

În ceea ce privește părinții incluși în acest proiect, de la începutul anului și până în prezent 68 au luat parte la sesiuni din cadrul “Academiei Părinților”, activitate al cărei scop îl constituie îmbunătățirea abilităților parentale, a comunicării și a relației părinte – copil, precum și creșterea gradului de implicare a părinților în educația propriilor copii. 

O altă activitate a vizat dezvoltarea abilităților didactice pentru un număr de 22 de cadre didactice din școlile partenere și specialiști Inocenți care au participat la diverse sesiuni în cadrul “Academiei Profesorilor”.

În vederea integrării sociale a copiilor beneficiari, în 2019 au fost organizate și evenimente în școlile partenere sau în comunitate, acțiuni la care au luat parte 289 copii și 64 părinți, scopul constând în creșterea simțului civic și stabilirea unui raport sănătos între membrii comunității.  

O altă activitate extrem de importantă în cadrul acestui proiect a constat în instruirea copiilor și părinților pe tema siguranței și abuzurilor în spațiul virtual (internet). 223 de copii au participat la astfel de sesiuni susținute de specialiștii Inocenți, în timp ce 75 de părinți și-au însușit principii de siguranță în spațiul virtual (internet) și siguranța copiilor atunci când navighează în spațiul virtual. 

Pe lângă toate aceste rezultate, ne mândrim foarte mult și cu unele povești care au ajuns mult mai departe, spre exemplu povestea lui Mihai. 

Povestea unui campion la karate 

Mihai, copilul năzdrăvan transformat într-un campion mondial 

Succesul se construiește pas cu pas, cărămidă cu cărămidă. Uneori drumul este lin, alteori este sinuos. Dar ce se întâmplă când din rețeta succesului pare să lipsească tocmai gramul de noroc despre care povestesc marii speakeri motivaționali? Aici intervin oamenii-poveste, oameni de care și micul nostru campion a avut șansa să aibă parte. 

În vârstă de doar 13 ani, Mihai ne-a demonstrat tuturor că atunci când îți dorești ceva cu adevărat, când îți setezi un obiectiv clar, nimic nu poate sta în calea reușitei. Nici lipsa resurselor financiare, nici mediul în care te-ai născut și te dezvolți, nici societatea care, uneori, nu este cea mai prietenoasă resursă pentru copiii defavorizați. Mihai provine dintr-o familie modestă, mai are o soră și un frate, iar părinții fac eforturi mari pentru ca celor mici să nu le lipsească strictul necesar.

Mihai a devenit parte a programului de suport educațional al Fundației Inocenți București în iunie 2012, pe când era elev în clasa I și, prin multă muncă și interes de ambele părți, progresele la învățătură ale lui Mihai au fost constante.

Karate – sportul care i-a dat aripi lui Mihai  

Din punct de vedere al comportamentului, în clasa a IV-a, Mihai era un copil care încă nu reușea să-și găsească echilibrul, dar exista o mare nevoie de a-și canaliza energia spre ceva pozitiv. Nu exista zi în care Mihai să nu fie implicat în conflicte cu proprii lui colegi. A fost momentul în care viața a făcut să se întâlnească cu sensei Toni Nechifor, un voluntar implicat, deținător al centurii negre la karate, care a început să antreneze copiii din cadrul Fundației. Sensei putea să-i învețe rigorile stilului Shotokan cu cele 2 părți –Kata și Kumite. Printre doritori a fost și Mihai. S-a remarcat imediat printre ceilalți participanți. Avea forță, precizie și încet-încet a apărut pasiunea. Primele concursuri la care a participat au fost încununate cu medalii, câștigate la câteva luni dupa primele antrenamente, apoi, cu cat înainta în timp și în antrenamente, cu atât creștea pasiunea și plăcerea cu care învăța. În anul 2017, a participat la mai multe concursuri, printre care Cupa României, Campionatul Național, ShotoCup Brașov și altele. De la fiecare concurs s-a întors cu câte 2 medalii. 2017 a fost încununat de un mare succes: Campionatul Național. Aici Mihai a obținut medalie de aur la ambele probe, la Kata și Kumite, devenind astfel dublu-campion național la categoria lui de vârstă. Antrenamentele lui cu sensei și chiar cu shihan (Președintele Departamentului SKDUN) au continuat și în anul 2018, desfășurându-se chiar și de mai mult de trei ori pe săptămână. Perseverența și talentul lui i-au adus destul de repede centura albastră la karate. 

Oameni de bine i-au deschis poarta lui Mihai spre competițiile internaționale 

Poate cele mai mari realizări ale lui constau în participarea la două competitii europene și una mondială. Prima, Skdun Shotokan European Championship a avut loc în Polonia în 2018. La competiție au participat sute de copii din peste 20 de țări, iar micul nostru sportiv a obținut locul 9, o reușită extraordinară la finele primei experiențe internaționale. Ulterior, la Campionatul European de SKDUN care s-a desfășurat în Muntenegru, Mihai a obținut locul doi, devenind vice-campion european. Pe lângă acest titlu, Mihai s-a clasat pe locul III și la o altă categorie, având mari șanse să câștige locul I anul următor. Cea mai recentă victorie a lui Mihai, constă în locurile I și III, obținute la Campionatul Mondial de Karate din Cehia, orașul KAROLVY VARY.

Pentru participarea la toate aceste competiții, oameni de bine și-au dat mâna în jurul visului lui Mihai, și-au donat ziua de naștere în beneficiul lui sau au făcut strângere de fonduri în rândul apropiaților.  

 

 

MAKE A DONATION

to RCR USA

to Inocenti RO

Eu Platesc buton
Eu Platesc

WordPress Lightbox